Manastirea Varatec
Hramul:
“Adormirea Maicii Domnului”, sarbatorit la 15 august, si “Sfântul Cuvios Iosif de la Varatec”, sarbatorit la 16 august.
Alte atractii:
Manastirea are o bogata colectie muzeala, cuprinzînd Evanghelii, icoane, manuscrise, vesminte, tapiserii cu valoare artistica si istorica. Aici este mormântul Veronicai Micle.
Locatie:
Manastirea Varatec se afla în comuna Agapia, la 12 km sud-vest de orasul Târgu Neamt si dateaza din anul 1785.
Istoric:
A fost ctitorita de fiica unui preot din Iasi, calugarita cu numele de Olimpiada, care a fost sfatuita si Indrumata de Paisie Velicikovski, staret la Manastirea Neamt. Doi ani mai târziu, n 1787, schitul Varatec s-a unit cu schitul Topolnita pentru a forma un asezamânt monahal mai mare si mai bine organizat. La 10 iunie 1803, Mitropolitul Veniamin Costachi uneste manastirile Varatec si Agapia intr-o singura gospodarie, infiintind aici o scoala monahala de meserii si de cultura generala pentru calugarite.
Biserica actuala a manastirii s-a construit intre anii 1808-1812, pe locul celei vechi, si a fost pictata in 1841. Arhitectonic, biserica se prezinta ca un edificiu eclectic, cu elemente ale vechiului stil moldovenesc si elemente de arhitectura straina care au patruns in Moldova la sfirsitul secolului al XVIII-lea si inceputul secolului al XlX-lea. Manastirea de maici are hramul “Adormirea Maicii Domnului”, serbat anual pe 15 august. Constructia, din piatra de râu, in forma de cruce cu ziduri foarte groase are ca element specific acoperisul celor doua turle cilindrice care este in forma de clopot. Pictura din interior datând tot din secolul al XIX-lea este in stil neobizantin, iar catapeteasma este sculptata in lemn de tisa si suflata cu aur.
In ansamblul monahal se gasesc si bisericile Schimbarea la Fata (1847) si Sf. Ioan Botezatorul (1844) in umbra careia se afla mormântul Veronicai Micle, decedata in 1889, clopotnita cu paraclisul Sf. Nicolae, cladiri pentru chilii si ateliere. Majoritatea maicilor lucreaza in atelierele de covoare si tesaturi pentru vesminte si obiecte bisericesti. Asezamântul detine un muzeu de arta medievala si o biblioteca cu peste 6000 de volume, din care multe manuscrise si tiparituri vechi. in apropierea satului manastiresc se intind doua rezervatii forestiere celebre: "Codrii de arama" si "Padurea de argint".
In ultimul timp s-au efectuat lucrari importante de reparatii si renovari, iar pictura bisericii mari a fost spalata si restaurata, mai ales prin grija patriarhului Teoctist, lucrari incepute in vremea când era Mitropolit al Moldovei si Sucevei. Aici a trait si a lucrat mai multi ani Prea Cuviosul arhimandrit Bartolomeu Anania, Mitropolitul Clujului, dar si Prea Cuviosul Roman Braga sau academicianul Zoe Dumitrescu-Busulenga, cunoscuta in partea locului ca maica Benedicta, dupa numele sau monahal.
Manastirea Varatec a fost si este apreciata de diversi intelectuali si oameni români de cultura, aici petrecându-si timpul liber, printre altii: Alexandru Vlahuta, Dinu Pillat, Garabet Ibraileanu, Mihail Sadoveanu, Horia Bernea, Draga Olteanu Matei etc. Ansamblul Manastirii Varatec a fost inclus pe Lista monumentelor istorice din judetul Neamt din anul 2004.



